Dragul meu cineva,
Marea nu-i aşa superbă fără tine. O văd. O simt. E agitată. Turbează în valuri reci şi-şi cară violent oftatul până la mal. Nori de cenuşă purtaţi într-un tango cu sete, şterg din divertisment, lumini şi muzica abundentă. O ploaie o să goleasca strazile încă fierbinţi. Marea e pe gratis, dar numai pentru cine ştie s-o câştige. Mi-e dor de tine cum marea duce lipsă de turişti pe timpul iernii. Îţi aminteşti când umblam pe străzi, inundaţi de culoare, băgând în sperieţi sau amuzând fiinţele astea pe două picioare? Şi ăsta e doar vârful iceberg-ului. Câte vom mai trăi. Chiar acum păşesc pe-un pavaj de nostalgie, în zona alergărilor. Doar că distanța e mare.. Nu prea eşti aici.
Oamenii se ţin de mână şi folosesc marea ca un background necesar romanţei, îşi spun poveşti şi unii chiar trăiesc câteva. Nu inteleg de ce mai încearcă.. A noastră e cea mai frumoasă. Exact aşa nebună cum e ea. Exact aşa demenţi cum suntem noi. Mirosul tău de scoici și buzele uscate, ce pot să-mi doresc mai mult?Chiar nu îmi doresc mai mult. Te iubesc.
Paradis Fara Speranta 
Să vă iubiţi tot timpul la fel de mult!
Asa o sa facem. ♥
De ce a trebuit să renaşti în mine dorul ăsta de mare? Frumos articolul… mi.a purtat gândul în locuri pe care le iubesc. Cât despre voi doi….iubirea aia care se vede în ochii fiecăruia, aveţi grijă de ea.
Tot binele! Cu drag
Multumesc. Si o sa avem grija de ea pt ca merita. :*