Revenge…

  Dragul meu cineva, 

De cateva zile ma simt inchisa  intr-o colivie invizibila. Parca mi-e somn tot timpul. Ma simt ciudat. Pana acum ti-am scris despre sentimentele, dorintele si  gandurile mele dar acum parca toate fug in jurul meu. Nu mai simt nimic. Tocmai mi-am terminat tema la engleza si simt ca ma ratacesc prin vise. Hartiile au inceput sa-mi zboare. Oare unde se vor duce?  Cu vantul, undeva? Dar ce vant? De unde? In camera nu exista niciun vant. Poate e un semn. Poate “Tu” vrei sa afli despre ce este vorba in tema mea la engleza. Poate tot ce am scris pentru scoala va ajunge chiar langa mana ta, iar in timp ce-ti vei bea cafeaua de dimineata imi vei citi randurile. A trebuit sa scriu despre razbunare, despre dezamagire, iar totul a inceput cam asa…

“Some say loyalty inspires boundless hope. And while that may be there’s a catch. True Loyalty takes years to build and only seconds to destroy.Guilt is a powerful affliction. You can try to turn your back on it, but that’s when it sneaks up behind you and eats you alive. Some people struggle to understand their own guilt, unwilling or unable to justify the part they play in it. Others run away from their guilt, shading their conscience until there’s no conscience left at all. But I run toward my guilt. I feed off of it, I need it. For me guilt is one of the few lanterns that still light my way. Just as there are two sides to every story, there are two sides to every person. One that we reveal to the world and another we keep hidden inside. A duality governed by the balance of light and darkness. Within each of us is the capacity for both good and evil. But those of us who are able to blur the moral dividing line hold the true power.   In revenge as in life every action has an equal and opposite reaction… In the end the guilty always fall.The best among us will learn from the mistakes of the past, while the rest of us are doomed to repeat them. Some say that our lives are defined by the sum of our choices. But it isn’t really our choices that distinguish who we are but our commitment to them. I think that  destiny is  to believe that a life is meant for a single purpose, one must also believe in a common fate. Father to daughter, brother to sister, mother to child. Blood ties can be unyielding as the are eternal. But it is our bonds of choice that truly light the road we travel. Love versus hatred. Loyalty against betrayal. A person’s true destiny can only be revealed at the end of his journey, and the story I have to tell is far from over.

It’s important to know that revenge destroys your heart and “before you embark on a journey of revenge, dig two graves”!”

Dragul meu cineva, acesta e tema mea la engleza, sper ca o sa inveti si tu ceva din tot ce am scris mai sus. Trebuie sa evitam acest sentiment de razbunare deoarece odata ce a intrat in mintea si sufletul tau, te macina zi de zi si iti distruge fiecare coltisor din corpul tau, transformandu-te intr-o marioneta.

La revedere dragul meu cineva, la revedere! Si nu uita viata e mult mai mult decat razbunare.

Teenage Dream

 

                                                           Draga cineva,

       De cate ori ti-ai auzit parintii spunand ca tinerii din ziua de azi nu mai sunt ca pe vremea lor? De cate ori ai fost indepartat si neluat in seama? Cred ca de multe ori, asa cum am patit chiar si eu, dar nu trebuie sa ne dam batuti, noi suntem viitorul acestei tari si trebuie sa luptam pentru ceva mai bun.       Multi adulti incearca sa ne faca sa vedem partea buna a lucrurilor, sa fim mandrii de ceea ce suntem si sa-i respectam pe cei din jur. Cum pot ei vorbi de respect daca nu au reusit sa ne ofere un viitor mai bun, o tara care sa ne aprecieze munca si talentul?
       De ceva vreme incerc sa ma hotarasc ce facultate sa urmez in viitor. E atat de greu, si cred ca cei de varsta mea inteleg la ce ma refer. Nimeni nu te sprijina si nu iti demonstreaza ca merita sa lupti pentru visul tau de aceea vreau sa-ti demonstrez ca noi tinerii meritam mult mai mult.
      Noi suntem bucuria acestei lumi. Un tanar fericit e un tanar frumos. Un tanar indragostit e un tanar frumos deoarece si dragostea e legata intr-un fel magic de frumusete. Pentru o fata e atat de greu sa traiasca la fel ca o marioneta in aceasta lume cladita fara chibzuinta, dar ea incearca sa traiasca cu intensitate fiecare clipa simtindu-se unica. Pentru ea intotdeauna va exista un baiat pentru care  sufere, dar in acelasi timp un baiat pe care sa-l iubeasca din tot sufletul.
      Sunt sigura ca daca nu am exista noi, viata ar fi plina de necredinta, ura si razbunare. Frumusetea nu se rezuma doar la un vers dintr-o melodie de rock pe care multi dintre adulti il considera satanic, sau o noua stire despre viata amoroasa a lui Justin Bieber, sau o noua manea aparuta pe piata muzicala. Frumusetea vietii e mult mai mult de atat, e sufletul nostru. Este inteligenta si cunoastere. Oricand intrebi un copil de 10 ani ce este o tableta si cum poti sa o folosesti acesta te poate invata in doar zece minute, pe cand unui adult i-ar fi trebuit doua zile  pentru a invata.
     Noi nu avem nicio vina ca am crescut intr-o lume invadata de tehnologie, si sunt sigura ca vom fi viitorul acestei lumi. Pentru asta trebuie sa fim incurajati si sa primim sprijinul vostru. Trebuie sa schimbam lumea in care traim, sa cream o viata mult mai buna pentru noi, dar si pentru voi, cei care  sunteti cu douazeci de ani inaintea noastra.
     Frumusetea vietii noastre este frumusetea inimii si nu trebuie sa ne fie frica.
     Dragul meu cineva, trebuie sa ne facem auziti si intelesi. Sa ne aratam calitatile si dorinta de a lupta pentru a face din frumos si mai frumos.
     La revedere dragul meu cineva, la revedere!

 

A tale of love

Hello my dear friend,

I saw an incredible film based on a true story. I was so impressed and I want to tell you the real story of Hachi.
Hachikō, known in Japanese as chūken Hachikō (忠犬ハチ公 “faithful dog Hachikō, was an Akita dog, remembered for his remarkable loyalty to his owner, even many years after his owner’s death.
In 1924, Hidesaburō Ueno, a professor in the agriculture department at the University of Tokyo, took in Hachikō, a golden brown Akita, as a pet. During his owner’s life, Hachikō greeted him at the end of each day at the nearby Shibuya Station. The pair continued their daily routine until May 1925, when Professor Ueno did not return. The professor had suffered from a cerebral hemorrhage and died, never returning to the train station where Hachikō was waiting. Every day for the next nine years the dog waited at Shibuya station.
In April 1934, a bronze statue in his likeness was erected at Shibuya Station and Hachikō himself was present at its unveiling.
Each year on April 8, Hachikō’s devotion is honored with a solemn ceremony of remembrance at Tokyo’s Shibuya railroad station. Hundreds of dog lovers often turn out to honor his memory and loyalty.

PS: Dragul meu cineva, daca o sa-mi citesti aceste randuri, te rog nu ezita, si urmareste acest film, si o sa ai ocazia sa-ti descoperi o latura spirituala pe care poate nu ai avut ocazia sa o cunosti. Cand mi s-a vorbit de acest film nu am luat-o in serios, dar dupa pe l-am vazut mi-am dat seama ca e o minunatie si chiar prezinta o incredibila poveste de dragoste si respect.
Prin acest film am inteles ca “Iubirea nu dureaza ceva vreme, ci iubirea dureaza cat vrem noi sa dureze” pentru ca iubirea te face sa astepti atunci cand nu mai e nimic de asteptat, sa asteti cu sufletul la gura pana la capat si sa lupti oricare ar fi miza acestui joc numit de noi “iubire”.