Nu mai sunt eu?

       Dragul meu cineva,

      Bărbații..mi-au spus multe, că mă iubesc, și cum și cât…poate mi-au spus mai frumos ca tine, însă nu m-au iubit atât.

Simțeam cum rădăcina unui crin de furie mi se încolăcea în jurul picioarelor și mă gândeam că poate chiar am ceva prins de glezne și dacă voi mai sta în picioare nu voi mai rezista mult până să cad așa că m-am aruncat singură în pat cu telefonul la ureche, așteptând ca el să-și termine vorbele ca să îi răspund.

-… și chiar m-am săturat. Nu mai ești tu!
-Abia acum ai observat?! Nu mai sunt eu încă de când aveam șase ani. Nu ies din casă niciodată. De ce insiști? Parcă n-ai știi că asta sunt eu, că nu pot să ies afară.
-Tu nu ești frica ta. Tu ești tu! Frica o poți controla. Ea doar îți să impresia că deține controlul asupra ta și e absurd să îți identifici persoana cu boala de care suferi pentru că tu nu ești o boală. Ești un om normal.
-Nu, nu sunt un om normal. O știi și tu, o știu și eu, o știe toată lumea, chiar dacă lumea mea e mult, mult mai mică decât a ta. Sunt o ciudată care nu iasă niciodată din casă, înțelegi? Tu ai vrut să-mi fii prieten. Puteai să rămâi in umbră decât să încerci să mă schimbi.
-Greșeala mea, atunci.

Un ghem de nervi adunându-se în spatele ochilor era gata, gata să explodeze și parcă nu mai avea rost să mă explic în fața lui. Acum măcar știm unde am fost și către ce ne îndreptăm. Am închis telefonul și mi-am îndesat fața în pernă. Se părea că noi două, eu și perina, vom petrece mult mai mult timp împreună. Ea avea să îmi răsfire părul pe suprafața-i imaculată, eu să îi spun printre sughițuri gândurile mele și la sfârșit ea o să-mi închidă genele și eu o să îi dau în dar un vis. Cred că toți am avut momente în viață când preferam să ne retragem în liniște și să visăm. Să visăm că totul va fi bine, lipsit de griji și tot tacâmul. Dar cu asta vine și întrebarea ”de ce visăm?” Preferăm să ne retragem în liniste, ca un melc în propria cochilie, în loc să ne luptăm cu realitatea. Defapt, nu trebuie să ne luptăm, trebuie să o luăm în braţe şi să dansăm cu ea într-un dans nebun, ştiut numai de noi. Trebuie să ne demonstrăm că suntem buni şi că putem. 

 

10383902_682747898471547_1550717194372859287_n

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s