Cose della vita

Buongiorno amore,

 

            Oggi io voglio parlare italiano. 

            Come stai? Ferito, inutile, solo, confuso, abbattuto, distante, col cuore spezzato? O bene? Tu sei felice?

            Io non porto rancore, ma porto  con me la memoria e tu puoi andare dove ti pare, davvero. Puoi andare al mare, in montagna, a casa, al cinema, sulla Luna, su Marte, in un pub dall’altra parte della città. Puoi andare anche al diavolo se ti capita, perché anzi forse un po’ te lo meriti pure. Puoi andare dove vuoi, credimi, ma non via da me perche tu sei la mia felicita.

            Amore, la felicita ti rende gentile, i dolori ti rendono umano, i fallimenti ti rendono  umile e le prove ti rendono forte! Non piangere mai per chi non ti merita, una tua lacrima é più importante.

              ( Dragul meu cineva, azi am un chef nebun, un dor de Italia. Tot citesc despre cultura si civilizatia italiana, ca doar peste cateva zile am examen  si imi dau seama ca unele lucruri se petrec doar o singura data si indiferent cat de mult incerci nu te vei mai simti niciodata la fel. Visatorii sunt singurii care vor rezista intr-o lume atat de rea si egoista. Nu regret oamenii pe care i-am pierdut în timp, dar regret timpul pierdut cu anumite persoane, pentru că oamenii nu-mi aparţin, dar anii da si acum  mi-e un dor nebun. Mi-e dor de Italia. Mi-e dor de  Toscana, iar prima imagine care îmi vine în minte este cea a unui deal domol, cu un drum străjuit de chiparoși, eventual un lan de grâu cu maci și  podgorie. Aceasta e Toscana din mintea mea și așa este cel mai adesea reprezentată în imaginile pe care le vedem de acolo. Cu această imagine în minte am mers eu în Toscana și nu mică mi-a fost mirarea, să o regăsesc fix așa. Dealurile cu chiparoși și viile sunt acolo compunând un fel de icoană făcătoare de minuni, pe care nu o mai poți uita. Acest peisaj specific are un magnetism extraordinar, uluitor, imaginile sunt atât de frumoase, încât te pui să atingi aerul din fața ta, ca să îți demonstrezi că sunt reale.

               Dragul meu Italia e un pământ fermecat. Și probabil de asta m-am îndrăgostit de regiune și de asta mi-a atins inima atât de perfect, pentru că atmosfera întâlnită în Toscana m-a fermecat.  Este și răspunsul pe care îl dau celor care mă întreabă: “Dar nu te-ai săturat de orașele alea, că toate sunt la fel?”. Nu, pentru că atmosfera este foarte imbietoare și mereu văd ceva nou și deosebit de frumos în aceste locuri. Sunt o impresionistă în felul meu, aș putea să sau în fața unui peisaj să-l surprind în timp ce se schimbă anotimpul, la fel cum pot sta să privesc un oraș în timp ce viața curge prin el. Ce rămâne e doar o atmosferă ce-mi vorbește și ce plutește în și prin timp… Azi imi e dor de italia, imi e dor de tine, cel care mi-ai reamintit cat de bine si romantic suna limba. Azi sunt mandra ca am ales sa studiez italiana! )

           Image

 

Image

Image

 

ImageImage

 

Image

Image

Image

Image

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s