Bookaholic ♥♥

Dragul meu cineva,

“Daca pleci acasa cu cineva si n-are carti, nu face dragoste cu el”

        Dragul meu cineva. stiai ca cel ce citeste are un vocabular bogat si o imaginatie pe masura? Cel ce citeste niciodata nu va tolera, el va intelege. Un barbat care citeste nu va fi mereu de acord cu tine, dar iti va accepta punctul de vedere si-ti va prezenta si alte scenarii posibile. Nu subestimam inteligenta nativa, insa adoram barbatii de la care avem ce invata, care ne povestesc o intamplare inedita pe care au citit-o, care ne aseamana cu un personaj, care stiu mai mult de un citat simpatic descoperit pe facebook. Cartile nasc conversatii inteligente, iar ele sunt baza oricarei relatii frumoase.

        Cele mai bune momente din citit sunt atunci când descoperi ceva – un gând, un sentiment, un mod special de a vedea lucrurile. Ce lucru uimitor este o carte! E un obiect plat făcut dintr-un copac, cu părţi flexibile pe care sunt imprimate multe semne caraghioase. Dar odată ce arunci o privire în ea, ajungi în mintea altei persoane, poate cineva care a murit de mii de ani. Peste milenii, un autor vorbeşte clar şi tăcut în capul tău, direct către tine. Scrisul este probabil cea mai bună invenţie a omului, legând oameni care nu s-au cunoscut niciodată, cetăţeni din epoci distante. Cărţile rup lanţurile timpului.

 

Visam doar la clipe, clipe pentru noi…

Dragul meu cineva,

 

Unde e intensitatea trăirii, durerea și dragostea, înțelepciunea și unde sunt sclipirile din ochi? Unde au rămas pasiunile neîmpărtășite, neexprimate? Viața se scurge, gonește pe lângă noi nemiloasă, nu ne dăm seama când și încotro merge. Ne trezim, ne transformăm, apoi murim. Să uităm de întrebări, de frustrări, de tot ce-i rău și să fim fericiți, să fim compleți. Împreună.
Să presupunem că o clipă este o secundă și înmulțind-o cu șaizeci de două ori și cu douăzeci și patru obținem numărul optzeci și șase de mii patru sute, cam astea sunt toate clipele de care avem parte zilnic. Tu, care acum citești, câte clipe faci să conteze? Viața este doar o clipă, în raport cu infinitatea. Dar n-ai nevoie de o infinitate de clipe, ci doar de o clipă…. De clipa ta de glorie, de clipa de înainte de a deveni doar o amintire. Restul trec… Întotdeauna trec, trebuie doar să le dăm acordul!
Dragul meu cineva, câteodată mă gândesc care e clipa mea, iar în minte îmi răsună doar o singură întrebare “Femeie ce mare porți în inimă și cine ești”??

 

Nu mai sunt eu?

       Dragul meu cineva,

      Bărbații..mi-au spus multe, că mă iubesc, și cum și cât…poate mi-au spus mai frumos ca tine, însă nu m-au iubit atât.

Simțeam cum rădăcina unui crin de furie mi se încolăcea în jurul picioarelor și mă gândeam că poate chiar am ceva prins de glezne și dacă voi mai sta în picioare nu voi mai rezista mult până să cad așa că m-am aruncat singură în pat cu telefonul la ureche, așteptând ca el să-și termine vorbele ca să îi răspund.

-… și chiar m-am săturat. Nu mai ești tu!
-Abia acum ai observat?! Nu mai sunt eu încă de când aveam șase ani. Nu ies din casă niciodată. De ce insiști? Parcă n-ai știi că asta sunt eu, că nu pot să ies afară.
-Tu nu ești frica ta. Tu ești tu! Frica o poți controla. Ea doar îți să impresia că deține controlul asupra ta și e absurd să îți identifici persoana cu boala de care suferi pentru că tu nu ești o boală. Ești un om normal.
-Nu, nu sunt un om normal. O știi și tu, o știu și eu, o știe toată lumea, chiar dacă lumea mea e mult, mult mai mică decât a ta. Sunt o ciudată care nu iasă niciodată din casă, înțelegi? Tu ai vrut să-mi fii prieten. Puteai să rămâi in umbră decât să încerci să mă schimbi.
-Greșeala mea, atunci.

Un ghem de nervi adunându-se în spatele ochilor era gata, gata să explodeze și parcă nu mai avea rost să mă explic în fața lui. Acum măcar știm unde am fost și către ce ne îndreptăm. Am închis telefonul și mi-am îndesat fața în pernă. Se părea că noi două, eu și perina, vom petrece mult mai mult timp împreună. Ea avea să îmi răsfire părul pe suprafața-i imaculată, eu să îi spun printre sughițuri gândurile mele și la sfârșit ea o să-mi închidă genele și eu o să îi dau în dar un vis. Cred că toți am avut momente în viață când preferam să ne retragem în liniște și să visăm. Să visăm că totul va fi bine, lipsit de griji și tot tacâmul. Dar cu asta vine și întrebarea ”de ce visăm?” Preferăm să ne retragem în liniste, ca un melc în propria cochilie, în loc să ne luptăm cu realitatea. Defapt, nu trebuie să ne luptăm, trebuie să o luăm în braţe şi să dansăm cu ea într-un dans nebun, ştiut numai de noi. Trebuie să ne demonstrăm că suntem buni şi că putem. 

 

Inalcanzable

                            Dragul meu cineva,

 

       

Îmi e dor de el… și nu e un clișeu. „Îmi e dor de el” e o pasăre care și-a făcut cuib prin copacul din mintea mea și refuză să se mute.
Îmi e dor de el când cad istovită în pat. Mă gândesc la respirația lui după ce a intrat în starea de somn, la liniștea dintre noi și la zgomotul inimii mele.
Îmi e dor de el când sunt fericită, iar asta mă înspăimântă.
Îmi e dor de el pentru că nu îmi ajunge…Până și atunci când sunt cu el îmi e dor, pentru că știu că mai devreme sau mai târziu, va trebui să-i dau drumul la mână și să mă întorc acasă, singură… mi-e atât de dor de el.
De fiecare dată când il aud, vibrațiile cristaline ale vocii lui rămân în mintea mea până când il aud din nou. Ador momentul ăsta. Momentul ăsta când îmi dau seama că până și defectele lui îmi plac, că pot trece peste certuri. Momentul ăsta când îmi dau seama că… nu mai am cum să dau înapoi, căci în spate e o prăpastie uriașă.

 

 

Oldies but goldies

Bonjurica dragul meu cineva,

   

         Gataa!!! Acum am timp si pentru tine. Daca am fost ocupata cu sesiunea nu inseamna ca te-am uitat. Tu ai un loc special in sufletul meu, esti acea persoana care ma intelege si ma asculta fara sa imi puna vreo intrebare, esti acolo undeva si astepti sa vezi ce se mai petrece in viata mea. Hai sa-ti reamintesc cate ceva.

         Acum un an eram speriata si aveam un milion de intrebari legate de facultate de viata care urma sa o duc. Eram speriata de schimbare..stii tu, oameni noi, locuri noi, oras nou. Totul nou.

        Vezi tu..tot timpul mi-am dorit sa-mi pun libertatea pe primul loc, iar in acest an am reusit sa fac asta. Mi-a fost greu. Recunosc. Nu e chiar atat de usor la Litere, precum credeam. Dar am terminat primul an de facultate cu brio, iar toata munca depusa pana acum a meritat, mai ales cand rasplata e pe masura: <Un viaggio in Italia>. Pot sa zic ca ma simt implinita, mai ales ca fac ceea ce imi place.

       Dar lasand scoala la o parte, pot sa zic ca a fost un an minunat. Am cunoscut persoane incredibile si am legat prietenii deosebite. Nu-mi imaginam niciodata ca o sa ajung  sa impart tot ( fetele din camin stiu asta) cu niste persoane pe care, practic, nici nu le cunosteam, de la mancare pana la cele mai pretioase sfaturi. 

      Dar dragul meu cineva, cel mai important lucru care mi s-a intamplat in acest an a fost sa cunosc un om deosebit. L-am gasit printre miile de oameni indiferenţi si primul lucru care mi-a placut la el au fost  ochii albastri cu luminile calde si moi. Iar cand s-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii am stiut ca il cunosc chiar daca nu l-am mai vazut niciodata. Stiu ca l-am vrut oricum. In orice calitate: de prieten, de iubit, de frate, de soare, de luna, de tot ce ar fi vrut si el. Numai sa stea. Sa ramana. Iar el a ramas.

      Acum pot sa spun ca sunt fericita.  Pentru ca sunt exact asa cum imi imaginam c-o sa fiu atunci cand eram doar o copila. Ce mai conteaza ca unii nu m-au iubit? Ce importanta are ca unii mi-au facut rau cand eu le-am oferit doar bine? Datorita lor mi-am dovedit ca pot. Datorita celor care nu m-au iubit, am ajuns sa fiu adorata de unul care ma pretuieste cu adevarat. Deci da, eu sunt fericita. Tu esti?

      La revedere dragul meu, la revedere!

       Cu drag, Studenta de la Litere